Spre finalul lunii martie vedeam cu toții cum numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus din zona noastră crește de la o zi la alta, iar județul Suceava a fost primul mare focar la nivel național, așa că alături de voluntarii din Asociația Rădăuțiul Civic am decis că trebuie să facem ceva.

În momentul în care Spitalul Județean Suceava a fost închis, Spitalul Municipal Rădăuți a preluat toate urgențele de la nivelul întregului județ. Cum un stoc insuficient de materiale de protecție și un consum imens datorat volumului de activitate, instituțiile implicate aveau nevoie de ajutorul nostru.

Simpla informare a cetățenilor nu era suficientă, căci sistemul medical se afla sub o presiune enormă, așa că în data de 25 martie 2020 am lansat Fondul de urgență Rădăuți, un apel la contribuții financiare, pentru a achiziționa materialele sanitare de care cei aflați în linia întâi aveau atât de multă nevoie: https://www.radautiulcivic.ro/sustine/.

Au urmat nopți nedormite în căutare de furnizori, negocieri la sânge, ședințe de organizare și eforturi de a aduna cât mai multe resurse pentru comunitate. În scurt timp, apelul nostru a avut ecou și am început să achiziționăm materiale și să le donăm, atunci când era nevoie de ele.

Fondul de urgență Rădăuți a înseamnat peste 100 de voluntari implicați și peste și 157.000 de lei colectați, echivalentul a 32.000 de euro, cea mai mare campanie de crowdfunding realizată vreodată în Municipiul Rădăuți.